Spune-mi in ce limba injuri ca sa spun .. WOW!

Acum vreo 4 ani, cand inca eram incepatoare in ale vietii pe limba franceza si in dulcele targ al St-Denis-ului, la periferia Parisului adica, lucram la Xerox in calitate de consultant SAP FI-CO pe un proiect de migrare de date in SAP. Nu intru in detaliile muncii mele, ca sa nu plictisesc si mai tare.

A fost o experienta deosebita, am avut colegi excelenti (si unii execrabili, dar excelentii au invins si amintirile raman legate de ei). Ca orice proiect, acesta de la Xerox a implicat o gramada de rabdare, logic, avand in vedere ca noi cei putin, IT-isti, trebuia sa "intelegem" si sa ghidam multimea de contabili implicata in proiect. Si, desigur, toata lumea injura la un moment dat. Din diverse motive.

Si, atunci, a cazut, foarte GREA, intrebarea din partea unei colege, economista, frantuzoaica, nascuta la Lyon, scolita probabil la Paris sau la Reims si onor angajata la Xerox St-Denis Cedex - intrebarea, deci: Tu cum injuri, Marcela? Injuri in romaneste? Ca nu te-am auzit!

Pfui..e drept..fiind la inceputul vietii mele in Franta..injuram printre dinti, in gand si in soapta..si aproape intotdeauna in engleza :)))) Si raspunsul pentru buna Marion a fost, desigur: injur in engleza, stiu injura in romaneste(duh!!!) dar se intampla rar sa o fac, si dupa engleza, pot injura in franceza. Punct.

Marion a fost siderata..Huh? Adica, tu romanca injuri in franceza si engleza?? Dap..ma iertati, sa traiti, dar, din moment ce viata mea muncitoreasca din ultimii 10 ani, s-a desfasurat in limbi oficiale altele dect romana, e cumva normal sa injur in alte limbi si nu in romaneste.  Da, e normal. Si cum engleza a fost limba oficiala la munca in  90% din ultimele joburi (inclusiv in Franta) injur foarte bine in engleza..ghiciti care e cel mai folosit cuvant :))

Sigur, Marion vroia doar sa invete sa zica ceva cuvinte in romaneste..si stiti ca de obicei lumea invata cel mai repede sa injure intr-o limba straina :)) Dar, DESOLEE..eu i-am invatat pe francezi sa zica Buna ziua, buna seara multumesc si la revedere:))

In rest i-am invatat sa zica FUCK in engleza nu in frenglish :))

PS: Sngura data cand am injurat pe romaneste a fost acum 3 ani cand un individ m-a atacat pe strada mea si a incercat sa imi fure telefonul mobil, un LG pe atunci, si care a reusit sa imi fure absolut din gresala mp3-ul de atunci. Si dupa ce am tipat cat am putut de gutural.. am tras un p*** matii sa se auda pana la intrarea in comuna vecina :)).

Acum, dupa 4 ani de munca si trai in Franta zic des "Putain merde", spre deliciul colegilor de la Arcelor..dar tot ei, colegii, stiu ca, daca zic "Fuck", atunci am primit, din nou, un raspuns aiurea de la utilizatori, sau ceva e foarte grav prin sistem sau foarte gresit prin cunostintele utilizatorilor de SAP si eu trebuie, din  nou, sa depanez la greu :)) Punct final.

No, sara buna si servus!

Sunt fericita..

Sunt fericita.. da, sunt...nu pentru ca as fi bogata - nu intorc banii cu furca prin pod, nici macar nu am pod, desi locuiesc intr-o casa. Casa nu e a mea..si nici nu imi doresc sa am una "a mea". Simtul proprietatii imi e foarte acut (pentru obiectele care imi sunt oarecum indispenabile pentru traiul de zi cu zi), dar totusi atrofiat, la modul ca nu imi doresc sa posed fundatii si ziduri..ci imi doresc si, slava domnului, asta si posed..imi doresc deci sa am libertate.

Nu acea libertate pe care unii au inteles-o gresit in Romania post decembrista, nici aceea a personajelor care omoara oameni pe acest pamant pentru idei mai mult sau mai putin obscure, ci acea libertate care iti permite sa traiesti omeneste acolo unde te simti bine si ACASA. Un  acasa unde te asteapta cineva drag (Miki e acolo pentru mine) unde poti exista decent, fara ura, fara dsicriminari, fara temeri, fara sa ai sentimentul ca ti se face o favoare. Un acasa unde esti "la tine", unde esti tu, OM, dincolo de aspect, de cuvinte, de origine, de limba, limbaj, nationalitate, credinta, inaltime, greutate, culoare, scoli absolvite, de cat de des si in ce limba injuri.

Sunt fericita pentru ca am libertatea de a alege, de a fi, de a exista, de a TRAI, de a visa la MAINE acum si AICI unde ma simt acasa. Pentru ca asa traiesc de ceva vreme. Traiesc AZI si visez la MAINE. Poate ca MAINE nu va fi mult mai bun decat azi, dar are avantajul da a avea posibilitatea sa fie visul de AZI devenit REALITATE. Si e bine. Cred ca asta e adevarata fericire: sa traiesti AZI, acum. Pentru ca IERI a apus si MAINE e inca doar un vis si cel mult un proiect. Un proiect care daca iti reuseste atunci "the show goes on". Simplu.

No, sara buna si servus!

11 chestii pe care le vreau la incinerarea mea // o postare interzisa persoanelor sub 18 ani

11 chestii pe care le vreau..la incinerarea mea..zic incinerare, pentru ca nu vreau sa fiu ingropata..nu pot respira sub pamant asa ca vreau sa ard...e mai simplu, mai rapid si mai pe "spiritu meu" :))

Deci:
1. Sa cante AC/DC - Highway to HELL
2. Sa fie mica mea familie aproape
3. Sa fie putinii mei prieteni aproape
4. Sa fie multa ciocolata
5. Sa fie mult vin rosu
6. Sa cante AC/DC in continuare
7. Sa fie ciocolata in multe feluri
8. Sa fie vin in si mai multe feluri
9. Sa fie trandafiri albi
10. Sa cante Metallica - Nothing else matters
11. Sa fie zambete pe buzele tuturor

PS: nu mi-am propus sa mor inca..e doar un fel de testament...:) Dar daca nu va fi asa, o sa ma intorc si o sa va bantui :))) asa ca..zambiti, mancati ciocolata, beti vin si acultati rock, caci acestea sunt singurele lucruri care nu va omoara ci va fac mai buni.

Sara buna si servus!

Cand ai peste 40 de ani, orice intalnire speciala poate fi acea 'una la 1000 de ani'

A fost canicula la Reims azi. La fel si la Paris si in  alte parti ale hexagonului. "Pique de chaleur" cum spun ei la meteo.

Am fost nevoita sa ies din birou la pranz, contrar obiceiurilor mele prea bine stabilite. Desigur, trecerea de la 25 de grade la 36 de grade a fost un fel de lovitura de levier in moalele capului, mai ales ca trecerea a fost de genu 25 garde in birou -- 45 grade in holul spre iesire - tot termopane si fara nici o aerisire sau ventilatie adevarata -- 36-37 grade in curtea "plantatiei" multinationale unde cu drag muncesc.

Apoi am trecut in mod "adaptare" in timpul pranzului servit la Grand Cafe din buricul frumosului targ Reims. Am mancat fructe de mare..cam juma de portie, ca oi fi eu mare pe dinafara, dar pe dinauntru sunt numa otzara, si a fost bun, bine pregatit, bine prezentat, fresh si gustos. Am ratat doar o singura chestie: o fotografie cu o camioneta originala de transport "Johny Walker", nu ma pricep asa bine sa zic si anul, dar era clar o masinuta de epoca, una din acele bijuterii pe care le-am zarit deja pe drumurile Reimsului, fara sa apuc a le fotografiez. Tanpis!

Dupa pranz, si alte 3 ore de sapat cu spor pe ogorul AMDS (Arcelor Mittal Distribution Solutions) am fugit sa prind un autobuz ca sa ajung cu bine in Gara centrala unde ma astepta, inca, TGV-ul, minunata masinarie care circula cu 350 km/h fabricata la "Bombardier"..cred:)

Caldura mare afara, caldura mare in autobuz, (desi, intre noi fie spus, autobuzele remoaze sunt moderne si destul de ok) si totusi am ajuns cu bine in gara centrala, unde m-am oprit sa imi iau doza zilnica de poze cu nori.

Dar...AZI..norii au fost putini, destul de neinteresanti si eclipsati de o intalnire care nu stiu daca mi se va mai intampla in viata asta..in orice caz nu foarte curand...

Da, omuletul portocaliu si masina colorata alb/gri,verde si rosu si putin albastru de la GOOGLE STREET VIEW :) O intalnire gen "una la 1000 de ani". Din pacate masina era parcata si camera "infasata". Si totusi..

No, sara buna si Servus!

M-am intors la blogul dintai

Hello my little madchen! 

 No, si ca sa zic asa, pe romaneste, iaca ma intorc la blogul dintai, la locul cujetarilor mele de odinioara, la gandurile tiptile care pot fi soptite in dulcele grai ardelenesc ..si nu numai.

Si, nu suguiesc, chiar am stat si am cujetat  (ca doar nu era sa numa stau) si, dupa numeroase si elevate discutii cu mine insami si cu sinele meu, am hotarat sa pastrez gandurile tiptile asa pe ardeleneste (chiar daca nu o sa prea scriu cu diacritice, ardelenii vor intelege, iar cei ce nu inteleg vor cauta traduceri pe la varu Google - sau Alphabet cum se va chema ).

Astfel, deci si prin urmare, criza trece, grecii raman sa faca comert pe mare. Vrajitoarea a infipt adanc pieptenele in cositele  Albei-ca-zapda, cei sapte pitici sunt undeva in Grecia alergand dupa soare, iar eu o sa intru tiptil pe aici, candva, curand, cu ganduri, fapte si povestioare.

Pentru toate celelalte cuvinte si imagini o sa fiu de gasit pe www.phlogspot.com sau prin www.marksbazar.fr sau stiti voi pe unde inca, cei are stiu.

Ghine-o fi, si de nu, tot ghine, ca de rau ne-om cam fi saturat. Macar in gand sa ne fie binele, chiar si tiptil.

Sara buna si SERVUS!

Miki

Almost 3 years and 7 month ago I was on my way to get my first(and only) French Cat.  

I was living in France for 6 month already and longing to have a cat around, as my daughter's cat Coffee was living with my daughter in Romania, obviously.

I searched online for some adoption announcements, and hop hop hop, like French are saying, I found this post on an online website for pet adoption/sale. I saw the photo, but could not really say much about the cat, and the post was saying that a lady was giving a 2 years old he-cat for adoption because she had to move and the new landlord would not accept cats. 

I called, fixed the appointment to see and GET the cat and kindly asked a friend to help me get there and back home by car (I am currently learning to drive and on ly way to get the driver's licence - so, no, no car by that time). Got to the supermarket first, bought some things for the cat and went to Villepinte (in the North of Ile-de-France) to get the cat. 

It was really dark when we arrived there, a nice lady opened the door and in 5 minutes I was holding the most beautiful and fluffy white cat I could ever have seen. Got a big red Sherpa bag, some short advice about likes/dislikes, asking about name, the lady said: "oh, he has no name, we call him Pepere"(which means oldman) and..back in the car and on the way back to home. 

 The poor white thing was little bit crying during the travel - normal thing as his formal mother told me the sherpa bag was the one carrying him to the Vet :))) c'mon Garfield!

When we got home, as soon as I got the white cat out of the sherpa bag he run under the bed and was not willing to get out. So, I let him there, give him the time to accommodate and prepared his litter box and his dinner. And I was happy and anxious to go on with my life near Paris. And did hope that the new gorgeous white cat will make all my days, well, mostly nights after work & weekends kind of "days".And yes, as you can see, he was and still is kinda grumpy cat:) 

And I called him MIKI (kind of a shortcut to Milky related  to his all white fur)